Ce a făcut studiul

Majoritatea studiilor despre îmbătrânire efectuate pe șoareci încep devreme în viața animalelor. Acest lucru este convenabil din punct de vedere științific și practic lipsit de valoare, deoarece niciun om nu începe să ia la douăzeci de ani un medicament împotriva îmbătrânirii.

De aceea, un grup de cercetare de la University of California din Berkeley a procedat diferit. Tratamentul a început la femele de șoarece în vârstă de 20 de luni, ceea ce corespunde aproximativ vârstei de 60 de ani la om. Animalele au primit zilnic semaglutidă sau o soluție salină. ^[1]

Doza a fost aleasă astfel încât să corespundă unei expuneri uzuale în practica clinică. Șoarecii metabolizează semaglutida mult mai repede decât oamenii și au nevoie, prin urmare, de administrări mai frecvente. ^[1] Raportată la dozele umane, cantitatea utilizată se situează aproximativ între doza pentru tratamentul diabetului și cea pentru scăderea în greutate.

Investigația a constat în trei părți: un experiment privind durata de viață, cu 40 de animale tratate și 39 netratate, grupuri mai mici pentru testarea funcțiilor și a țesuturilor după trei luni și o comparație cu animale cărora li s-a oferit pur și simplu mai puțină hrană. ^[1]

Rezultatul care face titlurile

Șoarecii tratați au trăit în medie 834 de zile, iar cei netratați 742. Asta înseamnă aproximativ cu douăsprezece procente mai mult. ^[1]

Un al doilea aspect este remarcabil. Bolile din cauza cărora au murit în cele din urmă animalele au avut o distribuție similară în ambele grupuri. Prin urmare, semaglutida nu a prevenit pur și simplu o anumită cauză a decesului, precum tumorile, ci a amânat mai multe forme de degradare asociată vârstei. ^[1] Exact acest lucru ar fi de așteptat de la o substanță activă care acționează cu adevărat asupra îmbătrânirii, nu asupra unei singure boli.

La acestea s-au adăugat testele funcționale. Animalele tratate au obținut rezultate mai bune în ceea ce privește memoria spațială, au explorat mai mult timp mediile necunoscute, au prezentat o coordonare a mișcărilor și o rezistență mai bune și au utilizat zahărul mai eficient. ^[1]

De ce este o problemă grupul de control

Animalele de control au trăit în medie 742 de zile. Această valoare nu este în afara intervalului publicat, dar este mai mică decât durata raportată frecvent pentru această tulpină de șoareci. Într-un studiu comparativ amplu realizat de Jackson Laboratory, femelele din aceeași tulpină au atins în medie 866 de zile. ^[2]

Prin urmare, animalele tratate, cu 834 de zile, s-au situat aproximativ la nivelul așteptat în mod normal, în timp ce animalele de control au rămas sub acest nivel. De aici rezultă o explicație alternativă incomodă: este posibil ca semaglutida să nu fi încetinit îmbătrânirea, ci să fi compensat un factor necunoscut care a scurtat durata de supraviețuire în această cohortă.

Acest lucru nu anulează studiul. Experimentul a fost randomizat și controlat corespunzător, iar comparațiile între studii sunt nesigure, deoarece hrana, condițiile de creștere și mediul influențează durata de viață. Totuși, înseamnă că lipsește repetarea pe o cohortă independentă, cu animale de control cu o durată de viață normală, ideal într-un alt institut.

Mai există o a doua limitare: studiul a fost efectuat exclusiv pe animale femele. Acest lucru este de înțeles pentru o primă investigație, dar rămâne deschisă întrebarea dacă același lucru este valabil și pentru masculi.

A fost doar efectul consumului redus de alimente?

Șoarecii tratați au consumat cu aproximativ un sfert mai puțină hrană decât animalele de control și, în consecință, au pierdut în greutate, în principal grăsime. ^[1] Astfel apare o explicație evidentă: restricția calorică prelungește în mod fiabil viața șoarecilor, iar semaglutida ar putea fi pur și simplu o variantă medicamentoasă a acesteia.

Cercetătorii au verificat această ipoteză și au creat un al treilea grup, căruia i s-a redus cantitatea de hrană cu aceleași 24 de procente. Greutatea și masa de grăsime au evoluat similar în grupul tratat cu semaglutidă și în grupul cu rație redusă, însă comportamentul alimentar a fost complet diferit. ^[1]

Animalele tratate cu semaglutidă au mâncat pe parcursul zilei, doar în cantități mai mici. Animalele cu rație redusă și-au devorat porția la scurt timp după hrănire și apoi au postit până la următoarea hrănire. Unele au primit porții mai mici distribuite pe parcursul zilei, iar celelalte au primit o porție mare o singură dată pe zi.

În ceea ce privește mișcarea și rezistența, ambele grupuri au evoluat similar. În privința memoriei spațiale, a comportamentului explorator și a utilizării zahărului, grupul tratat cu semaglutidă a obținut rezultate mai bune. ^[1] Cea mai onestă interpretare a rezultatelor este următoarea: o parte considerabilă a efectului se datorează probabil aportului caloric mai redus. În plus, semaglutida pare să inducă o stare proprie, diferită de postul clasic.

Ce s-a întâmplat în țesuturi

Durata de viață și testele funcționale arată ce s-a întâmplat, dar nu ne explică de ce. De aceea, grupul de cercetare a analizat și țesuturi.

În hipocamp, regiunea responsabilă de învățare și memorie, s-au găsit sub tratamentul cu semaglutidă mai multe celule cu caracteristici ale unor neuroni aflați în formare. În plus, mediatorii inflamatori și markerii celulelor îmbătrânite, care nu se mai pot divide, au fost mai puțin pronunțați. ^[1]

Ambele observații se potrivesc cu imaginea de ansamblu și fac rezultatele mai coerente din punct de vedere biologic. ^[3] Acești markeri însoțesc îmbătrânirea, dar nu sunt îmbătrânirea însăși, iar studiul nu permite interpretarea faptului că ei au cauzat durata de viață mai lungă sau au fost doar o consecință a pierderii în greutate.

Ce înseamnă acest lucru pentru oameni

Deocamdată, nimic. Niciun studiu nu a analizat până acum dacă medicamentele GLP-1 influențează speranța de viață a oamenilor, iar un astfel de studiu ar dura decenii.

În cazul oamenilor există date privind anumite evenimente medicale. Într-un studiu amplu efectuat pe persoane supraponderale cu antecedente de boli cardiovasculare, dar fără diabet, în timpul tratamentului cu semaglutidă au apărut mai puține evenimente cardiovasculare grave decât în cazul placebo. ^[4] Este un rezultat important, dar reprezintă altceva decât încetinirea îmbătrânirii.

O altă întrebare este mai relevantă în practică. Persoanele care folosesc o injecție pentru slăbit pierd în greutate, iar o parte din această pierdere este reprezentată de masa musculară.

În studiul pe șoareci, pierderea în greutate a provenit în principal din grăsime, iar mușchiul gambei a fost chiar mai mare în raport cu greutatea corporală decât la animalele de control. ^[1] Din acest lucru nu se poate deduce nimic pentru oameni, iar măsurile de menținere a masei musculare rămân aceleași: antrenament de forță și un aport suficient de proteine.

Stadiul dovezilor

Acest tabel separă ceea ce arată studiul de ceea ce se afirmă pe baza lui.

Studiul este primul de acest fel și a fost conceput metodologic mai riguros decât multe studii anterioare. El face discutabilă în mod serios posibilitatea ca medicamentele GLP-1 să facă mai mult decât să reducă greutatea.